/ 65

hedonismul rational / egoist al lui socrate (reluat, intr-o forma sau alta, de la epicur la mill si pana acum).

viata buna se reduce la calculul placerilor si durerilor. al consecintelor placute / neplacute ale actiunilor de acum. si, atunci cand o actiune va avea consecinte neplacute care depasesc placerea de moment, ea trebuie evitata.

socrate ii spune lui protagoras ca arta care te ajuta sa faci asta e arta masurarii.

a evaluarii comparative a lucrurilor.

si arta asta e un tip de cunoastere - "cunoasterea binelui si a raului".

si atunci cand un om stie ce e cu adevarat placut - nu doar pe moment, dar ceea ce va avea consecinte placute in viitor (si, in consecinta, si ceea ce e neplacut) - el nu poate sa faca ceva despre care stie ca nu-i va face bine, daca nu e fortat sa faca lucrul acela.

daca suntem suficient de atenti, aici nu e vorba de o "alegere constienta" sau "rationala" - dar de o "tiranie a ratiunii", un "dictat" al ei - care ne face sa alegem placerea de lunga durata. sa nu putem sa facem in mod constient ceva ce stim ca ne facem rau - daca facem asta socrate spune ca suntem nebuni, irationali, lipsiti de virtute. (nu ca asta ar fi mare insulta pentru noi acum).

dar evaluarea comparativa a placerii si durerii nu e arta - e o deprindere.

pe care o obtii daca esti suficient de atent la ceea ce se intampla cu corpul tau.

interesant stilul asta de viata.

desi eu fac un pic altceva.

dar, cumva, poate fi tradus in termenii astia, pus in termenii astia, and it kind of makes sense.